Noua vedetă
Circa 30% din cifra de afaceri înregistrată de Adrem anul trecut a fost generată de Adrem Engineering, în timp ce restul a fost aportul Adrem Invest, reprezentanții
oameni, începe să creeze locuri de muncă din ce în ce mai complexe, având în vedere că marile companii externalizează în România departamente întregi, nu doar câteva servicii sau procese
Rafinăria Petromidia, cel mai valoros activ al grupului petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunayGas, va procesa anul viitor peste 5 milioane de tone de țiței
fintech”, o nouă categorie de companii care a zdruncinat piața de profil prin noi modele de business care îmbină tehnologia cu serviciile financiare pentru a simplifica o serie de procese
sistem de bază conectat la internet - centrala, patru senzori (de mișcare, inundație, fum și pentru uși/ferestre) și o priză inteligentă, astfel încât să poată automatiza diferite procese
simt că, odată ce lasă pe mâna copiilor, a noii generații, afacerile pe care le-au creat, acestea trebuie să treacă de la stadiul de business făcut din instinct la cel bazat pe procese
atât în propriul magazin online, cât și într-o platformă educațională pentru copii, în condițiile în care pandemia a accelerat digitalizarea și în această industrie de carte și procesu
Dincolo de haosul birocratic creat, această măsură ar putea să lase unii angajați cu venituri mai mici în 2018 decât în 2017, ceea ce ar putea conduce la multe procese în instanță
Grupul francez Orange, unul dintre cei mai mari jucători globali de pe piața de telecom, l-a ales pe Emmanuel Chautard - directorul de calitate și procese al Orange Franța, a diviziei