Un pachet de 2,75 milioane de acțiuni ale Transport Trade Services (TTS), echivalentul a 4,6% din compania care anul acesta a adus investitorilor un randament de 73%, a fost scos la
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 57,35 mil. lei, în urcare cu 60,2% comparativ
Tabloul complet, vineri după ora 18:00 când cel mai probabil va fi stabilită și rata de alocare
Pentru investitorii de retail, oferta de vânzare de acțiuni a Transport Trade Services
piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul AROBS, anunță într-un comunicat semnarea unui contract privind preluarea companiei Enea Software Development Software Services
Oracle Global Services România, parte a grupului american Oracle - unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială de tehnologie -, a înregistrat o scădere de aproape 16% a
investițiile în zona de plăți digitale, cu accent pe dezvoltarea portofelului său digital (My Wallet) și adoptarea noilor metode de plată, a spus Andrei Șercănean, VP e-commerce services
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, care s-a listat la Bursa de la București în a doua parte a lunii iunie 2021 în urma unui IPO
Schwarz Global Services, fosta Schwarz IT, centru IT care oferă soluții digitale și de business pentru grupul Schwarz, parte din structura centrală SDL (Schwarz Dienstleistungen), care