CEC Bank, cea mai mare bancă deținută de statul român și una dintre cele mai mari din piața locală, a primit până acum peste 4.000 de solicitări în cadrul programului IMM Invest, iar
Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, va investi 60 de milioane de euro într-o unitate care va fi amplasată în cadrul Petrobrazi și care-i va permită rafinăriei să transforme
Veniturile companiei de cablu UPC, al treilea jucător de pe piața locală de servicii TV, au crescut în primul trimestru cu aproape 10% la 169 mil. lei, pe fondul avansului înregist...
Oltenia este singura dintre cele cinci SIF-uri care a reușit să își crească valoarea activelor din portofoliu în acest an și pentru că este singura care nu și-a vândut acțiunile deținute
Aceasta este cea de-a treia investiție majoră pierdută de România după cea a Jaguar Land Rover care a ales Slovacia, noua uzină a Daimler care s-a dus tot în Ungaria cu un al doilea
Prin noua opțiune, cei care vor să facă investitii pe bursele interne sau internaționale vor găsi în aplicația noastră de mobil o secțiune dedicată, care le va facilita deschiderea
Băncile rusești și un fond de investiții ruso-chinez sunt interesate să participe la oferta publică inițială a companiei saudite Aramco, a declarat șeful unui fond de investiții de...