aflate într-o pauză în carieră, dintre care în jur de 500 de femei vor fi angajate pentru funcții de conducere, reprezentând 10% din totalul recrutărilor externe pentru poziții de management
Însă nu o măsură administrativă ar putea conduce la o redimensionare a pieței spot, ci un sistem de management, spune Victor Ionescu, director general OPCOM (Bursa de Energie), prezent
Antreprenorul român este entuziat, creativ, are pasiune, este specialist din punct de vedere tehnic pe domeniul lui, însă punctul vulnerabil îl reprezintă zona de management strategic
Raiffeisen Asset Management, al doilea cel mai mare manager de active de pe piața locală, are în plan să își transforme fondul denominat în dolari din fond închis cu emisiune săptămânală
Un grup de investitori format din firma de brokeraj Swiss Capital, societatea de administrare a investițiilor Swiss Capital Asset Management, fondul de acțiuni Active Dinamic și Sorin
Franklin Templeton Investment Management, administratorul activelor de 12,8 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea(FP), a anunțat în această dimineață pe bursă că fondul continuă
Societatea de administrare a investițiilor Swiss Capital Asset Management, controlată de firma de brokeraj Swiss Capital la care sunt acționari Bogdan Juravle și Sorin Apostol, a primit
bune și oferte de joburi mai generoase, a spus ieri Stelian Negoescu, director general în cadrul ISCIR-CERT, o fostă companie de stat care se ocupă de certificarea sistemelor de management