Compania ungară de stat NKM National Utilities a anunțat semnarea unui contract cu ENGIE International Holdings (fostul GDF Suez) privind achiziționarea a 100% din distribuitorul regional
Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), parte a grupului KMG International, a inițiat anul acesta un program de mentenanță, reabilitare și modernizare a capacităților de stocare pentru
International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții private a Băncii Mondiale, a acordat un împrumut de 150 milioane de lei (aproximativ 38,5 milioane dolari) companiei UniCredit
Nivelurile datoriilor la nivel mondial au urcat la un maxim record de 233.000 miliarde de dolari în trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit unui raport al Institute of International
Premierul desemnat a spus, într-un interviu pentru Radio France International (RFI), că după prezentarea, astăzi, a principalelor priorități ale viitorului guvern va începe dialogul
Compania HCV International, care administrează magazinul online de ceasuri bărbătești watchshop.ro, estimează afaceri de 2 mil. euro, față de 1,5 mil. euro în 2014, după ce în primele
Business Network International (BNI), companie fondată în SUA acum mai bine de trei decenii, pariază pe conturarea unei rețele internaționale de oameni de afaceri.
Gigantul israelian Taavura a preluat prin divizia sa Maman Group 65% din compania românească de soluții de logistică International Business Transport SA (IBT) care are clienți companii
Compania Electro-Alfa International (simbol bursier EAI), producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii IT și EPC (engineering, procurement and construction), a
Compania International Transactions & Services SA (IT&S), distribuitor IT&C care operează și magazinul online koyos.ro, a achiziționat de la compania Sigma Design Company magazinul