Ministerul Sănătății a decis: Antibiotice Iași va deschide reprezentanțe în Republica Moldova și în Ucraina
Acțiunile au urcat ieri cu 0,4%.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Acțiunile au urcat ieri cu 0,4%.
Indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 13 acțiuni tranzacționate la bursa românească, a urcat de la începutul anului cu aproape 8%, a doua cea mai mare creștere din
Indicele bursei londoneze FTSE 100 a urcat cu peste 0,4% miercuri, 11 august, în timp ce indicii burselor din Frankfurt (DAX) și Paris (CAC) au crescut cu circa 0,1% și, respectiv,
Consumul a rămas principalul driver al creșterii economice din primele nouă luni din 2022, când economia a urcat cu 5%, prin comparație cu aceeași perioadă din 2021, arată datele publicate
Raiffeisen Bank, a cincea banca locală în funcție de activele deținute, a urcat cinci poziții în clasamentul celor mai valoroase companii din România, în condițiile în care și-a crescut
Moneda națională a continuat trendul de depreciere în fața euro, iar cursul de schimb leu/euro a urcat ieri la un nou maxim istoric, depășind nivelul de 4,77 lei/euro și accelerând
Numărul de locuri de muncă create în Slovenia a urcat la 885.000 în octombrie, una din zece poziții fiind deținute de străini, relevă noi date ale Institutului de Statistică al țării
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat iei cu 0,03 puncte procentuale până la 1,92%, cea mai mare valoare
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat ieri cu 0,14 puncte procentuale până la 2,06%, cea mai mare valoare
Sub legislația actuală din România, fondurile de pensii prezente pe piața locală vor continua să adopte un trend ascendent, mai ales după ce contribuția la Pilonul II a urcat anul acesta