Pe 29 aprilie, Severnav a anunțat noi contracte de 8,35 milioane de euro, cu termene de livrare în 2027 și 2028, iar pe 30 iunie un contract de 2,63 milioane de euro pentru construcția
Documentele depuse la Securities and Exchange Commission arată că vehiculul va căuta companii bine poziționate pentru a beneficia de granturi, credite fiscale, contracte publice sau
Garantare al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, iar toate vânzarile în avans pe destinații vor fi raportate automat la Ministerul Turismului, pe destinații, valori și număr de contracte
În cazul Greenfield, unul dintre cele mai mari proiecte rezidențiale din România IMPACT Developer & Contractor a lansat în august cea de-a treia fază de dezvoltare a complexului
În cazul Greenfield, unul dintre cele mai mari proiecte rezidențiale din România IMPACT Developer & Contractor a lansat în august cea de-a treia fază de dezvoltare a complexului
industria de gaming, unde cei mai mari jucători au ajuns anul trecut la afaceri de aproape 67 mil. euro, acaparând astfel circa 80% din piață, potrivit estimărilor Romanian Game Developers