Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, care prin intermediul administratorilor acestora investesc economiile de bătrânțele a 8 milioane de salariați români, înregistrează
Un salariat român care cotizează cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea economiilor pentru bătrânețe, către una dintre cele șapte societăți de administrare de fonduri
Din rândul celor șapte administratori de pensii private care și-au publicat rezultatele până la redactarea acestui material, șase au încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri
Finanțele au avut venituri în valoare de 258 de mld. de lei în primele șapte luni din 2022, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut.
BRD Pensii, fond de pensii private obligatorii Pilon II cu o cotă de piață de 4%, a fost cel mai activ fond din cele șapte din România în luna aprilie în contextul în care administratorul
(simbol bursier H2O) beneficiind de discountul de 3% în primele cinci zile ale ofertei publice, adică la 100,88 lei pe acțiune, le pot vinde acum la Bursa de Valori București, la șapte
(simbol bursier H2O) beneficiind de discountul de 3% în primele cinci zile ale ofertei publice, adică la 100,88 lei pe acțiune, le pot vinde acum la Bursa de Valori București, la șapte
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, care prin intermediul administratorilor acestora investesc economiile de bătrânețe a 8 milioane de salariați români, înregistrează
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie aproximativ 8 milioane de salariați români cu 3,75% din venitul brut lunar pentru investirea privată a economiilor
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, care prin intermediul administratorilor acestora investesc economiile de pensie ale 8 milioane de salariați români, înregistrează