săptămână, ajungând să se tranzacționeze la 85% din valoarea lor nominală, la scurt timp după ce compania de curierat a anunțat că acționarii Dan-Dumitru Șerbănescu și Capital Fleet Services
tânăr din Brașov care a lucrat aproape opt ani în domeniul calculatoarelor, a decis să devină propriul șef și a deschis o afacere care oferă echipamente și soluții IT, dar și service
creșterii comerțului online, iar inovația și digitalizare nu înseamnă doar tranzacții cu cardul sau e-commerce, ci un ansamblu de produse, a declarat Costin Moga, sector head retail&services
2018 și până în iunie 2019, în Guvernul condus la acea vreme de Viorica Dăncilă, este unul dintre cei care au vândut acțiuni la transportatorul de mărfuri fluviale Transport Trade Services
Autonom Services, rețea de mobilitate controlată de frații Marius și Dan Ștefan, cu bonduri la Bursa de Valori București, a raportat pentru anul trecut un profit net de 61,5 milioane
Matt Garman, CEO-ul Amazon Web Services (AWS), a catalogat ideea concedierii angajaților juniori pe motiv că sarcinile lor pot fi preluate de inteligența artificială drept „cel mai
Acțiunile transportatorului fluvial de mărfuri Transport Trade Services (TTS) s-au apreciat cu 12% în ultimele două zile pe tranzacții peste media perioadei în contextul în care revenirea
Ufuk Tandogan, executivul turc care a condus Garanti Bank România timp de 9 ani, din 2012 în 2021, a preluat poziția de președinte al boardului Rădăcini Financial Services, la care
EuroPayment Services, compania care deține soluția de plăți EuPlatesc.ro, și-a dublat cifra de afaceri în cei doi ani de pandemie, respectiv în perioada 2020 și 2021, depășind astfel