♦ Dependența de până la 20% în ceea ce privește acoperirea cererii interne de energie este dublată de o dependență tot mai accentuată de importurile de gaze ♦ Dacă la energie „ajut...
Cu un baril care a intrat pe zona negativă a prețurilor și cu luni de zile cu restricții interne de circulație, anul 2020 va rămâne clar în istorie ca unul dintre cei mai provocatori
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii din prima zi a celei de-a zecea ediții a ZF Power Summit, cel mai important eveniment dedicat pieței de energie, susținut de
România ocupă locul 52 din 60 de țări în topul Global Soft Power Index, cel mai amplu studiu al percepțiilor asupra puterii „soft“ pe care o dețin națiunile de pe întreg globul, fiind
să întrevedem apariția unor noi capacități de putere instalată mare“, a spus Valeriu Binig, director reglementări și antitrust Enel România, în cadrul celei de-a noua ediții a ZF Power
“, a declarat Alexandru Roșu, partener, Amerocap, fond de investiții asociat cu un fost ministru de energie din timpul mandatului lui George Bush, în cadrul ZF Power Summit 2020.
Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, implicată în compania de proiect RoPower Nuclear, înființată pentru dezvoltarea primului proiect SMR (small modular reactor) din Europa,
partner al Tema Energy, Stephen Beard, global head of data centers, Knight Frank, și Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower, participă în calitate de speakeri la cea de-a 14-a ediție a ZF Power
Power Net Consulting, companie cu aproape 30 de ani de activitate specializată în integrarea de soluții de securitate cibernetică, digitalizare și infrastructură IT, și-a dublat