Aproape 35% dintre angajații care au participat la un sondaj recent inițiat de Genesis Property cred că lucrul hibrid va fi modelul de lucru al viitorului.
companie locală a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), va despăgubi Spitalul Județean Suceava, unde a izbucnit incendiul din data de 3 februarie 2022, în baza unei polițe property
Astfel, 52% dintre ei, arată un sondaj realizat de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, consideră că în viitor birourile
Group, în cadrul evenimentului ZF Tendințe în piața birourilor 2025, realizat în parteneriat cu CPI Property Group, Vastint România, Speedwell, BuildGreen și Popovici, Nițu, Stoica
decât construirea unei clădiri noi și oferă un avantaj de cost, legat de chirie, care contează pentru companiile care închiriază, a declarat Ștefan Tudos, vicepreședinte Genesis Property
poarta de deschidere a țării la Marea Neagră și, istoric vorbind, se află pe hartă de foarte mulți ani ca un punct de comerț, spune Ramona Prouteau, senior asset manager la CPI Property
Red Point Software Solutions, companie românească specializată în furnizarea de servicii și soluții IT și partener SAP Platinum în România, a anunțat achiziția companiei Ness Technologies