Primăria Oradea a demarat un proiect în valoare de peste 4,5 mil. lei (aproximativ 1 mil. euro), susținut în principal din fonduri trasfrontaliere, pentru reabilitarea a trei biserici
Leul a pierdut vineri tot terenul câștigat în ultima lună și jumătate și a revenit aproape de nivelul de 4,42 unități/euro, nivel care nu mai fusese atins de la sfârșitul lunii mai
Statele de la periferia zonei euro au nevoie de ștergerea parțială a datoriilor pentru a-și putea revigora creșterea economică, iar pierderile ar trebui suportate de creditori, apreciază
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a treia bancă din sistem după active, a recucerit pragul de un miliard de euro în capitalizare după ce acțiunile sale au crescut cu aproape
Clienții Grawe, un jucător de talie medie din piața asigurărilor de viață, au anulat polițe în valoare de 11,2 milioane de lei (2,55 mil. euro) anul trecut, adică 22,6% din primele
Ambițiile președintelui Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi de a slăbi moneda euro pare că depind mai mult de evenimentele din SUA, inclusiv de cum modifică președintele Fed
protecție și securitate, s-a transformat în ultimii zece ani dintr-o afacere de nișă într-un business global de 120 de miliarde lire sterline pe an (aproximativ 150 de miliarde de euro
Grupul de companii Active Power Solutions din Cluj-Napoca, controlat de omul de afaceri Cătălin Chiș, va investi 1,5 mil. euro în mai multe proiecte de dezvoltare.