Ministerul Finanțelor a finanțat în ultimii zece ani deficitul bugetar și a refinanțat datoria publică printr-un mix de instrumente de datorie, predominând titlurile de stat emise pe
Carnea de pasăre a fost mai ieftină cu 2% în iulie 2024 față de aceeași lună a anului trecut, astfel vânzările de carne, din toate categoriile, sunt estimate la 24,2 miliarde de lei
Valoarea vânzărilor de flori de 1 și 8 martie este similară cu cea de anul trecut, în condițiile în care scăderea puterii de cumpărare va determina foarte mulți clienți să opteze pentru
Emisiunea a fost suprasubscrisă de opt ori de peste 200 de investitori instituționali, obligațiunile urmând să fie listate la bursa Euronext de la Dublin.
Protestele elevilor din Franța au degenerat într-un val de violențe în ultimele zile, cu școli incendiate, transport public suspendat și aproape 2.000 de persoane arestate numai joi
Companiile listate la bursă, dar și cele care vor să se listeze trebuie, în primul rând, să dea dovadă de transparență, să înțeleagă importanța unei comunicări eficiente cu piața și
„Am început în Sebeș, care este orașul meu natal. Îmi aduc aminte că am câștigat în prima zi salariul meu pe o lună. Erau foarte mulți bani. Apoi, am testat și alte businessuri.