agricole, industriale, drumuri, poduri), Pomponio Logistic (un parc auto propriu) și LMV Metal Construction (o hală de producție de 7.000 mp, cu o capacitate de 700 de tone de structuri
Din rândul celor 16 companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui principal BET, 9 și-au îmbunătățit profitabilitatea, 6 au înregistrat un rezultat net mai redus față de cel
Administrat de Patria Asset Management, fondul replică structura și performanța celor 20 de companii incluse în indicele de referință BET și este în prezent unul dintre cele mai mari
Votul a fost covârșitor împotrivă, iar structura acționariatului indică faptul că Ministerul Energiei, acționar majoritar cu circa 82% din capital, a votat chiar el contra plății, renunțând
Structura acționariatului arată o pondere dominantă a investitorilor instituționali români, cu 77,1% din capitalul social, însă în ușoară scădere față de primăvara lui 2024, când dețineau
„Primele trei domenii de activitate economică cu ponderi importante în structura activului total sunt sectorul bancar, administrarea investițiilor și sectorul imobiliar, ce cumulează
Acțiunile TEL înregistrează cea mai mare creștere din structura indicelui de referință BET de anul acesta (peste 60%), iar în ultimele 12 luni afișează un avans de 27%.
În România, gradul de adopție a asigurărilor obligatorii a locuințelor rămâne redus, deși costurile unei astfel de polițe sunt accesibile „ 50 sau 130 lei pe an, în funcție de structura