Opt ani mai târziu, împreună cu soția lui Sally, fostul consultant pe agricultură decide să își petreacă mai mult de jumătate de an în satul Saschiz din Transilvania, construind o companie
Anca Ungureanu a spus că a durat un an până a putut să deschidă businessul și a avut nevoie de un consultant care s-a uitat peste cifre și care a făcut predicțiile financiare, astfel
imobil ridicat în locul vechiului Teatru Național din București, a cărui fațadă a fost reconstruită simbolic pentru a aminti de istoria locului”, spune Cristi Moga, Research Consultant
asemenea, în bugetul județului Brașov a fost prevăzută suma pentru finanțarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții, dar licitația pentru contractarea unui consultant
conturează ca o nouă destinație, după Timișoara, având deja un stoc de peste 100.000 de metri pătrați de spații industriale, cu o rată de neocupare de sub 3%“, spune Ion Dinu, senior consultant
volum din zona de fashion, electronice și alimentar, proiectând pentru Doraly o acoperire consistentă din acest punct de vedere a zonei Afumați”, a declarat Cristina Toros, Senior Consultant
Contează capacitatea financiară, tehnica de lucru, numărul de angajați, cifra de afaceri și profitabilitatea firmei”, spune Gabriel Dan Ieremia, consultant pe fonduri europene.
Jonas Schäfer este de profesie inginer de sunet și a lucrat ca antreprenor și consultant în industria media din Germania, ghidând în cariera lor mai mulți artiști pop și compozitori
proiecte contribuie la crearea unor noi microcentre moderne, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică, dar și la viața socială a acestor orașe“, spune Mihaela Mihai, Consultant
Dacă la început tehnologia permitea unui singur consultant de turism să poarte discuții în timp real cu turiștii, acum avem o serie de consultanți care preiau aceste solicitări simultan