Grupul Amigo include companiile Amigo SRL, Amigo & Intercost SRL și Harghita Retail SRL, potrivit unor informații furnizate anterior de oficialii Amigo Group.
Companiile Diferit SRL (execuție lucrări drumuri și poduri) și Diferit AG (antrepriză generală în construcții), fac parte din grupul Diferit, alături de încă două companii, Eco Dif
„Orice european, odată ce a gustat din roșiile noastre, cu excepția celor din zona mediteraneană, nu mai vrea altceva, pentru că noi producem roșiile în sol, iar acesta e calitativ.
În urma unor cereri depuse de Arcole International SRL, Creativ TSD Business SRL și Alcatel-Lucent România SRL, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a hotărât,
Printre cele zece companii care au depus ofertă pentru acest contract sunt Aktor Technical Societe Anonyme (Turcia), China Railway (China), Porr Construct SRL (Austria), Strabag SRL