și stabile absoarbe mai ușor eventuale șocuri pe costuri care pot apărea în anii următori și își poate păstra o bună capacitate de a oferi dividende“, spune Cristian Tudorescu, consultant
Proiectul s-a conturat la inițiativa lui Cristian Onețiu, antreprenor, investitor și consultant pentru firme de tip Scale-Up, care a atras în acest demers specialiști din industrii
privat, iar dacă ne uităm la efectivul total de angajați din România față de numărul de locuitori, ponderea este mult mai mică față de cea din alte state“, a explicat Anca Puiu, consultant
Problemele intervin acolo unde distribuția de dividende este excesivă, iar aici companiile de stat sunt campioane“, spune Cristian Tudorescu, consultant financiar și cofondator Investors
serioasă cu privire la acest spațiu geostrategic vital, scriu Andre Gattolin, vicepreședinte al Comitetului pentru afaceri europene din cadrul Senatului francez, și Damien Degeorges, consultant
Fondul a desemnat Ithuba Capital ca unic consultant financiar pentru o vânzare potențială a participațiilor Enel și Engie, iar Meyer declară că discuțiile au fost „în desfășurare”