În București, încă sunt zone cu un număr semnificativ de locuitori care nu sunt deservite de proiecte de retail, acestea reprezentând o oportunitate pentru investitori de a dezvolta
comun va propune, joi, Curții Constituționale un termen pentru formularea unui aviz referitor la cererea de suspendare a președintelui, menționând că acesta va fi de "circa 24 de ore
Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a declarat, luni, că Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) stă "sub semnul suspendării", iar multe ONG-uri sau sindicate
referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfășura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce privește referendumul menționând un interval de 12 ore
Green Group, Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor, Recicleta, Environ sunt doar câteva companii și ONG-uri care au luat în propriile mâini problema colectării selective și a
Milioane de cutii cu portocale sunt blocate în containere în porturi europene în condițiile în care Africa de Sud și UE sunt prinse într-o dispută privind regulile de import, avert...
România a exportat în cel de-al doilea semestru al anului 2018 peste 3 milioane de tone de grâu, în valoare de circa 600 mil. euro, în creștere cu 9,5% față de exporturile din semestrul
Numărul curselor aeriene întârziate a ajuns la un nivel record în România în primele șase luni ale anului, 505 zboruri decolând la mai mult de trei ore față de timpul inițial de zbor