Familia de antreprenori Dărmănescu, proprietarii Alfredo Seafood, a intrat și pe piața de logistică odată cu lansarea firmei Frigonet Logistics, în 2020, cu o investiție inițială de
Compania Nova Tech Integrated Solutions SRL din București, un integrator de soluții IT&C înființat în anul 2015 în București, care a intrat în atenția publică după ce a câștigat anul
precizat că măsura este necesară pentru “consolidarea” cadrului normativ necesar aplicării legislației în domeniu și reprezintă rezultatul unui audit intern, al hotărârii CEDO
Brandul de încălțăminte Aldo, adus în franciză de compania Otter Distribution, va termina acest an cu afaceri de puțin peste 9 milioane de lei (2 milioane de euro), în creștere cu
OMV Petrom (SNP) a anunțat pe bursă că a vândut participația de 99,99% pe care o deținea în Petrom Distribuție Gaze SRL (PDG) către firma Ligatne SRL, controlată de grupul de investiții
intrată sub umbrela grupului eMAG în urmă cu doi ani, mizează anul acesta pe venituri de circa 6-7 ori mai mari decât în 2020, când cifra de afaceri a companiei HCL Online Advertising SRL
SIF Hoteluri a închiriat hotelul și autogara Beta din Cluj Napoca către firma Fany Prestari Servicii SRL pentru suma de 130.000 euro și a semnat o promisiune de vânzare a activului
Compania NewCold Romania SRL, parte a grupului olandez NewCold Group, unul dintre liderii globali în soluții de depozitare frigorifică automatizată, va dezvolta primul depozit frigorific