Astfel, reîncep lucrările de asfaltare pe strada Gheorghe Doja, Alexandru Vaida Voivod, Răsăritului, Cosminului, Fântânele, sensul giratoriu de pe strada 1 Mai, strada Lacul Roșu.
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul Legal Materialul a apărut în ediția din 12 martie 2025 a Ziarului Financiar.
de cabinet - poziție înființată odată cu reorganizarea din temelii a instituției, pe Ionuț Enache, care urmează să părăsească grupul Telekom România, unde ocupă poziția de Public Affairs
Procesele împotriva unor companii mari precum Google nu există în România pentru că sunt foarte costisitoare, a spus avocatul Monica Lupașcu, prezentă la ZF Mobilio.
Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA), o asociație care reprezintă interesele avocaților din domeniul penal la
In afara de acest “certificat de forta majora” mai exista si posibilitatea obtinerii “certificatului de stare de urgenta” care se obtine de la Ministerul Economiei.
Un număr de 24 de primării din cele 34 din județul Buzău care au primit bani din Fondul de rezervă al Guvernului sunt conduse de primari democrat-liberali, șapte de primari PSD, două