Sobolewski, polonezul aflat de patru ani la conducerea Bursei de Valori București, susține că piața românească de capital nu este într-un „bubble“ (bulă speculativă-n.red.), ci că procesul
Întoarcerea la o viață economică și socială așa cum o știam înainte de pandemie depinde de vaccinare, iar pe măsură ce procesul de imunizare va continua, oamenii vor avea mai multă
partener PwC, a spus în cadrul unul eveniment organizat de compania de consultanță și audit că, pe baza semnalelor actuale, se așteaptă ca în 2021 autoritățile fiscale să continue procesul
Programul guvernamental IMM Invest, prin care statul român, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a garantat în a doua parte a anului 2020 un procent
carantină din Europa îi fac pe cetățeni să întâmpine și mai multe obstacole în a-și cheltui banii, crescând și mai mult volumul deja ridicat al economiilor care stau gata să alimenteze procesul
astfel membru fondator al Bursei de la București, dar retrasă de pe piața de capital ca SSIF în 2017 de către acționarul majoritar Horia Manda, a devenit consultant autorizat pentru procesul
România, divizia de leasing financiar a grupului maghiar OTP, introduce un chatbotul Eliza, dezvoltat de Druid, producătorul de asistenți virtuali inteligenți, pentru a automatiza procesul
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai profitabilă companie de stat din România, a anunțat că a început procesul de recrutare pentru cei cinci membri