În real-estate, s-a implicat imediat după exit-ul din Betty Ice și are două proiecte la Constanța, unu la București și alte două în Suceava, orașul său.
expresă a clientului.“ În cazul în care comercianții refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal, cu excepția situației defectării aparatelor de marcat electronice fiscale când se emit
După acest exit, Vetimex Capital a fost implicată în a doua cea mai mare tranzacție de pe piața birourilor din Cluj, în valoare de peste 30 de milioane de euro.
Chiar dacă în ultimii 20-30 de ani tot mai multe afaceri și branduri românești au făcut obiectul unor tranzacții, chiar dacă mulți oameni de afaceri autohtoni au făcut exit din businessurile
Americanii au declarat anterior că au luat această decizie dat fiind că din cauza tensiunilor geopolitice din Europa marjele de profit operațional (EBIT) sunt nesatisfăcătoare și e
Ei mai spun că este un moment excelent pentru un exit ținând cont de parcursul bun al economiei în ultimii ani și de perspectiva favoarabilă pentru următorii 2-3 ani.
Constantin spune că lipsesc specialiști la diverse niveluri, pentru că facultățile nu țin pasul cu piața forței de muncă, dar au avut loc și multe exit-uri din domeniu în ultimii doi-trei