și 524 de magazine noi, 2017 a fost un nou an favorabil pentru piața locală de retail, chiar dacă rezultatul este sub nivelul consemnat în 2016.”, spune Cristi Moga, Research Consultant
Plasamentul privat și listarea acțiunilor au fost realizate cu sprijinul TradeVille, iar Cornerstone Communications va asista compania post listare în calitate de Consultant Autorizat
dispun de resurse reduse ITC, indiferent că vorbim despre specialiști IT sau despre infrastructura propriu-zisă.“
Pentru astfel de cazuri, companiile pot primi serviciile unui consultant
Încet, dar sigur
Liviu Taloi, consultant în e-commerce, spune că este posibil chiar din acest an să vedem o orientare a românilor către cumpărăturile online de alimente, model care
specializate în inginerie economică în agricultură, dacă au cunoștințe temeinice atât în ceea ce privește agricultura / zootehnia, cât și economice“, a declarat pentru ZF Andrei Cornea, consultant
Nu cumpără mai mult decât occidentalii, dar câștigăm mai puțin, și acest lucru se vede în coș“, spune Cătălina Aldea, în prezent consultant în retail management, iar anterior executiv
În România comportamentul se schimbă, dar mai greu“, spune Nicolae Bara, fostul director general și acționar al furnizorului de echipamente Frigotehnica și în prezent consultant în
Fondul de investiții va avea un reprezentant în consiliul de administrație al RBC, urmând de asemenea să aloce pentru acest proiect și un consultant pentru companie.
În ultimii ani, afacerile sale imobiliare din România au fost administrate de Ioana Momiceanu, un fost consultant imobiliar care a condus biroul din București al firmei BNP Paribas