ceva inovare pe partea de plăți, dar suntem în urmă cu 10-20 de ani față de alte țări.“
Competiția dintre domeniul bancar și fintech-uri nu există, în primul rând din cauza structurii
intenția de a vinde obligațiuni, că motivele sunt pe de o parte legate de finanțarea creșterii portofoliului de credite pe termen mediu și lung, iar pe de alta de eficientizarea structurii
intenția de a vinde obligațiuni, că motivele sunt pe de o parte legate de finanțarea creșterii portofoliului de credite pe termen mediu și lung, iar pe de alta de eficientizarea structurii
Astfel, clienții BRD se pot înregistra online pentru a primi acces în platforma Octet, iar ulterior, companiile vor putea interacționa cu partenerii lor de afaceri într-un mediu structurat
„Planurile Qualitance pe următorii 3 ani prioritizează investițiile în zona de creștere și dezvoltare a structurii actuale – a echipei, a prezenței internaționale prin entități noi
Reprezentanții companiei pun această evoluție pe seama schimbării structurii portofoliului, marcată de tranziția către „proiecte utility-scale și soluții complexe, inclusiv sisteme
„Fluctuația anuală 2024/2023 a indicatorilor economico-financiari se datorează specificului producției cu ciclu lung de fabricație și fluctuației structurii programului de producție
Potrivit noului plan fiscal-structural pe termen mediu pe care Guvernul României l-ar fi prezentat la Bruxelles, Guvernul de la București se bazează pe o creștere economică de 2,7%