Patru din cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, la care contribuie în mod obligatoriu câteva milioane de români cu 3,75% din salariul brut lunar, echivalentul unor
Marii furnizori de energie, cu milioane de consumatori în spate, au o expunere pe piața spot, acolo unde prețurile au explodat, de până la 20% și spun că nu sunt condiții pentru a încheia
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc a rămas în primele șapte luni din 2021 sub pragul de 4%, coborând în iulie la 3,71%,
Dezvoltarea unui oraș trebuie realizată după o serie de planuri și studii, astfel încât să nu existe nimic întâmplător sau fără o logică în spate, iar pentru a ajunge să investești
Codul Numeric Personal (CNP) și cu o conexiune la internet orice român poate afla în doar câteva secunde de pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) la care din cele șapte
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, cei mai mari investitori ai Bursei de la București și printre cei mai mari deținători ai datoriei statului român, aveau la
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din venitul brut lunar câteva milioane de salariați români pentru administrarea privată
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din venitul brut lunar câteva milioane de salariați români pentru administrarea privată
Un procent de 42% – atât au cele șapte fonduri de pensii private Pilon II (23,5%) plus cele cinci SIF-uri (18,5%) din cea mai mare bancă din România, adică o investiție de 6,8 mld.