Producătorul turc de autobuze Anadolu Automobil Rom va livra 10 autobuze electrice companiei de transport public a municipiului Arad, în cadrul unui contract de peste 24,3 mil. lei
Alstom și-a lansat trenul pe hidrogen Coradia iLint pe pista de testare a Institutului de Cercetare în domeniul feroviar pentru a evidenția potențialul pentru transport sustenabil în
Compania americană Uber, care le oferă utilizatorilor de smartphone o metodă alternativă de transport prin intermediul unei aplicații mobile, și-a lansat ieri operațiunile în Ploiești
Ion Lazăr conduce de 20 de ani unul dintre cele mai mari grupuri de transport de pe piața locală, business ce a ajuns anul trecut la afaceri cumulate de 94 mil. euro și o flotă de aproape
Albin Budinsky, directorul general al companiei de transport marfă și logistică DB Schenker, spune că infrastructura deficitară, cea feroviară, rutieră și navală, este un mare dezavantaj
aproape 200 de magazine, spun că stabilirea prețului unui produs este un proces complex, ce ia în calcul atât costurile de producție, cât și o serie de alte costuri adiționale (transport
Constanța, cea mai mare poartă de tranzit pentru mărfurile care intră și ies din România în cantitate de aproape 60 de milioane de tone, reprezintă cea mai nouă miză a companiilor de transport
Piața de transport marfă pe calea ferată, estimată la peste 500 de milioane de euro pe an, continuă să fie dominată de doi mari jucători, compania de stat CFR Marfă și operatorul privat