Astfel, compania Garmin Cluj SRL a avut în 2023 un număr mediu de 463 de angajați, față de 399 în anul precedent, cu o cifră de afaceri de 142,5 mil. lei, mai mare cu 16% față de anul
Născut la Iași, pe 15 septembrie 1969, omul de afaceri Ștefan Vuza a început drumul în afaceri în 1993, când punea bazele companiei Serviciile Comerciale Române SRL, cu sediul la Piatra-Neamț
Compania KPMG Restructuring a fost numită administrator judiciar provizoriu al Transenergo COM, unul dintre cei mai mari traderi locali cu energie electrică, intrat în insolvență la
Nume: Passporter I Plan and Travel Platformă soft: Google Android, Apple iOS, Microsoft Windows Preț: gratis Dezvoltator: Passporter Technologies SL Funcționalitate: aplicația își propune
La rândul său, Wanika Telecommunications SRL este controlată de compania Wanika Establishment din Liechtenstein care deține și 75% din Grupul Industrial GIR.
lansa programul START, pe 8 iunie Comerțul, pe 15 iunie SRL-D-ul, pe 15 iulie Femeia manager, Meșteșugurile și Incubatoarele, iar pe 15 octombrie EMPETREC-ul.