Peste 1.600 de apartamente se află în construcție în zona Orhideea-Politehnica, după ce în proximitate au început lucrările la mai multe proiecte de birouri, care vor acomoda peste
Investitorii sunt în prezent interesați de dezvoltarea de proiecte eoliene de 3.000 MW în Serbia, a anunțat Dragan Vladisavljevic, director în cadrul companiei energetice de stat EPS
Bogdan Pascu, director direcția proiecte din fonduri externe nerambursabile în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a fost revocat ieri
FORVIA HELLA are în România peste 4500 de angajați și dezvoltă tehnologii inovatoare, contribuind la creșterea a trei tendințe majore din industrie: electrificarea și managementul energiei
Bogdan Dumitrescu, conferențiar la ASE - Facultatea de finanțe, asigurări, bănci și burse, spune că în urma unor calcule făcute pe un împrumut de 60.000 de euro luat în euro, lei
Unul dintre scopurile CNAIR sunt investițiile în infrastructura rutieră, însă mai mult de jumătate din rețea are durata de funcționare expirată, iar proiectele mari au eșuat.