Sunt un tanar energic de 29 ani,casatorit plus un bebe de 3 luni, dintr-un mic orasel din Romania (resedinta de judet), in care Kaufland, Penny si Unicarm detin monopolul, in care Tennaris
Piața RASDAQ nu mai ascunde „perle“, iar cele mai multe firme rămase pe această piață ar fi eventual interesante pentru investitori doar datorită activelor imobiliare pe care le dețin
controlată de omul de afaceri rus Vitaliy Machitski, dar înregistrată în Olanda vrea ca întreg profitul de anul trecut de 67 mil. lei obținut de Alro Slatina, compania pe care rușii o dețin
Clienții Piraeus Bank care dețin un card de salariu își pot retrage banii din cont fără comision de la oricare din cele 11.000 de ATM-uri din țară, condiția impusă de bancă fiind ca
Anul acesta au apărut primele semnale consistente de dezghețare a creditării pe segmentul firmelor mici și mijlocii, care devin mai interesate de credite pentru investiții în condițiile
AGA de la SIF Banat-Crișana (SIF1) a fost amânată pentru joi, deoarece miercuri, la prima convocare, au participat acționari care dețin aproximativ 14% din titlurile societății de investiții
Fondul de investiții Templeton Frontier Markets, administrat de Mark Mobius (desen), președintele executiv al diviziei de piețe emergente din cadrul companiei americane Franklin Templeton
Președintele Franței François Hollande nu reușește să convingă Germania că austeritatea nu-i va aduce Europei creștere economică, iar relațiile dintre cele două mari puteri europene devin
Camerei Deputaților a adoptat, marți, o propunere legislativă care prevede că serviciile de anatomie patologică și de prosectură din spitale care dețin cadavre nerevendicate sau fără