dispoziție de UE pentru revitalizarea economiilor zguduite de criza Covid, Italia s-a străduit să elaboreze o serie de proiecte demne de urmat pe care să le poată executa până la termenul
În ceea ce privește anul 2018, reprezentantul NIS Petrol spune că firma va termina exercițiul financiar cu un plus de peste 10%, fără a înainta însă cifre exacte.
filiala locală a nemților de la Linde, cel mai mare furnizor de gaze industriale la nivel global, spune că de la intrarea pe piața locală, în 1996, compania a realizat investiții de 315 mil
În anul financiar ce s-a terminat la 30 septembrie 2019, Blue Air a realizat un profit operațional IFRS de aproximativ 8 mil. euro, ceea ce reprezintă un rezultat cu 27 mil. euro
Libra mPOS este o soluție de soft point of sale care transformă orice smartphone cu sistem de operare android într-un terminal POS, utilizează o tehnologie NFC și transmite în siguranță
Suma include în principal dividendele de la companiile E-Distribuție (522,9 milioane Lei), Hidroelectrica SA (399,5 milioane Lei) și OMV Petrom SA (175,6 milioane Lei).
Primăria Generală a Bucureștiului condusă de Sorin Oprescu nu a pus nici măcar în dezbatere publică proiectul bugetului local pentru 2013, deși termenul legal de adoptare a lui a expirat