operatorul centralei nucleare de la Cernavodă: de pe locul 24, Nuclearelectrica reușește ca anul acesta să urce pe poziția 9 și să devină astfel una dintre cele mai valoroase zece companii
Chimcomplex Borzești Onești (CHOB), Practic București (PRBU) și Romaero București (RORX) sunt cele mai mari companii listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București în funcție de
Compania poloneză de petrol și gaze PGNiG a cumpărat o participație majoritară în cadrul unei companii ucrainene care deține o autorizație de explorare de gaze pentru o zonă aflată
Compania greacă Autostop din Leskovac, Serbia, a disponibilizat aproximativ 70 de angajați din cauza volumului redus de lucru în contextul crizei cu care se confruntă industria auto
Compania spaniolă de transport de gaze Enagas a anunțat că analizează achiziția unei participații în cadrul companiei albaneze din același sector Albgaz.
Compania daneză Vestas va construi o fabrică în apropiere de orașul polonez Szczecin pentru asamblarea de componente pentru turbine eoliene, relatează Notes from Poland.
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 2 septembrie 2022 a Ziarului Finan...
Numărul companiilor care se închid voluntar în Franța este în creștere în contextul penuriilor de forță de muncă, costurilor cu energia și crizei climatului, tendința fiind de altf...
Fondul italian de investiții Investindustrial va investi 120 de milioane de euro în grupul croat Rimac în mai multe runde de finanțare, notează Total Croatia News.