Ovidiu Șandor, CEO, Mulberry Development, plănuiește ca anul acesta să investească în start-up-uri din diferite domenii, care se folosesc de tehnologie pentru a crea un model de b...
Este ceva strâns legat de inteligența artificială (AI), care, potrivit Comisiei Europene, „se referă la sisteme care manifestă un comportament inteligent analizând mediul și luând acțiuni
Nume: Fitbit Platformă soft: Apple iOS, Google Android Preț: Gratis Dezvoltator: Fitbit Funcționalitate: noua versiune a aplicației care acompaniază ceasurile inteligente sau brățările
Vlad Bodea, managing partner Bento – Intellectually Curious, spune că în această perioadă digitalizarea a fost forțată iar multe companii din retail au reușit să se adapteze noilor
♦ Soluția software Bento Grânar, care urmărește toate procesele specifice de la recepția la livrarea cerealelor în cadrul silozurilor, conduce la o triplare a capacității de recepție
Misys, subsidiara locală a companiei britanice specializată în dezvoltarea de soft financiar-bancar care are aproape 400 de angajați în România, are în plan majorarea cu cel puțin 25
Piața de soft și servicii IT se va menține și în 2014 pe un trend ascendent, cu un avans de circa 8%, ușor peste nivelul de creștere înregistrat anul trecut, este de părere Eugen Schwab-Chesaru
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Busîness Hi-tech Materialul a apărut în editia din 9 iulie a Ziarului Financiar
stocare a datelor sau de calcul fără a investi în infrastructura proprie, se află într-o creștere accelerată în România și își vor dubla anul viitor ponderea în industria locală de soft