Petrom, cea mai mare companie din România, a vândut subsidiara Petrom LPG, care se ocupa de îmbutelierea și distribuția de gaz petrolier lichefiat (GPL), către firma Crimbo Gas International
Braicoop, formată din 56 de fermieri, implementează în acest an un sistem de monitorizare printr-un sistem informatic a culturilor de cereale, după ce au investit în tractoare cu GPS
IPO-ul va fi cel mai mare de acest gen lansat pe bursa din Budapesta în ultimii ani, urmând să dea un impuls unei piețe dominate în prezent de patru acțiuni mari.
investi 400 de milioane de euro în termen de cinci ani la Ploiești pentru a putea produce aici Neostik-uri, denumirea sub care sunt cunoscute „rezervele“ de tutun pentru dispozitivul glo
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie lunar salariații români cu câte 900 mil. lei pentru economiile de bătrânețe, ar putea cumpăra maximum 38% din toată
la an la an. în T2/2023, au fost tranzacții mai mari comparativ cu primele trei luni ale anului, chiar dacă fenomenul vine pe fondul unei recuperări lente, arată studiul EY Global IPO
Piața europeană a ofertelor publice inițiale (IPO) a încheiat S1 din 2018 cu venituri de 21,8 miliarde de euro, din 168 de IOP-uri, valoarea fiind impulsionată de listările înregistrate