„Până la data de 2 aprilie 2018 au fost primite în total 12.421 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru anul 2018.
solicit din când în când, câte o licență de exprimare; ar fi a doua în text), „mătăsos”, „aciditate plăcută”, sunt – în realitate – fascinat de „forrest/wood ground”-ul (vegetația de sol
Că e mult zgomot în societatea noastră – mai treacă meargă. Că e prea multă răutate – e dureros. Din neștiință, din neînțelegere, din disperare, tot mai muți români spun lucruri......
Poți fi bucuros văzând că Statul concepe și rulează tot felul de programe de finanțări nerambursabile. Unul este, de pildă, Casa Verde Plus. Cu ajutorul acestui program (pe care o...
Privim cam cu invidie pe cei care au parcurs – în plină tinerețe – anii ’60-’80. Occidentalii (dar și românii, în ciuda gardului comunist) au avut parte în acea perioadă de creșter...
Între o vânătoare de „perseide” și o baie în mare, în așteptarea prietenilor la cafeaua de dimineață (a se citi „spumant”), s-au strecurat și aceste rânduri, gândurile mele către D...
nete, în special în domenii precum industria, construcțiile și transporturile, deoarece aceste sectoare sunt principalele producătoare la nivel global de emisii de gaze cu efect de seră