eGym, start-up-ul german care oferă o aplicație și echipament pentru fitness conectate la cloud, a primit o finanțare de 45 de milioane de dolari, de la investitori precum HPE Growth
Cel puțin 207 de firme mici și mijlocii din mediul rural pot beneficia anul acesta de ajutoare de stat de până la 125.000 de lei în cadrul unui program multianual de încurajare și de
Vineri au fost listate pe Bursa de Valori București titlurile de stat din programul Fidelis, ediția Centenar, ce au adus statului român 735,2 milioane lei, primele tranzacții făcându-se
Consultanții financiari și avocații sunt „actorii tăcuți“ din spatele celor mai mari deal-uri, cei care pot aduce în contul vânzătorilor mai mulți bani sau cei care reușesc să obți...
Piața de obligațiuni a bursei de la București s-a trezit la viață în luna martie, când investitorii au transferat titluri de stat și obligațiuni în valoare totală de 92,4 milioane de
Sandu și primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, au fost trimiși în judecată, procurorii DNA au arătat că se clasează cauza față de Dinu Pescariu, Dragoș Stan
Circa 40% din gospodăriile din România sunt conectate la rețeaua de gaze, restul consumatorilor folosind combustibili alternativi, cum sunt lemnele, a declarat Eric Stab,președintele
Expunerea băncilor față de stat este de importanță sistemică pentru stabilitatea financiară din România având în vedere creșterea ponderii acesteia de la 3-4% din total active înainte
Mandatul de 6 ani al actualului șef Cătălin Marinescu a expirat pe 1 aprilie. Actualul președinte al ANCOM ar avea trei „concurenți“ în lupta de a fi nominalizați pentru această po...