Guvernul a aprobat scoaterea de la rezervele de stat și acordarea cu titlu gratuit, ca ajutoare umanitare de urgență, a 60 de tone de motorină în sprijinul populației din județele Botoșani
Guvernul a extins cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acțiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori
La ora 13:30 contribuția turbinelor eoliene în asigurarea producției de energie a României era zero, asta deși capacitatea instalată a tuturor parcurilor de "mori de vânt" este ega...
trebuie găsită o altă soluție legislativă în ceea ce privește calcularea pensiilor militare, el arătând că nu este vina celor cărora li s-a calculat în plus și că dacă cei de la stat
Biletele pentru festivalul muzical Untold, care va avea loc la Cluj Napoca în perioada 9-12 septembrie, vor putea fi achiziționate și cu criptomoneda EGLD, dezvoltată de start-up-ul
Am crescut ca vânzări cu 20%, iar ca profitabilitate cu 120%, deci lucrurile stau bine, dar stau bine în funcție de cum își pune fiecare o strategie pe picioare și cum o implementează
bursier CMVX) se apreciau vineri cu 14,7% și cu 5,2% la ora redactării acestei știri, cel mai probabil pe fondul aprobării de către Comisia Europeană a unei scheme de ajutor de stat