Pe de altă parte Electrica a trecut pe profit, susținută și de subvențiile acordate de stat, iar Sphera Group a vândut mai mult și a beneficiat de un context inflaționist.
Titlurile de stat cu scadența la 10 ani au fost cotate luni la o rată de referință de 4,85% pe piața secundară, în creștere cu 3,4% față de de vineri, 8 octombrie, când dobânda afișată
Companiile deținute majoritar de stat ar urma să distribuie cel puțin 75% din profit către acționari sub formă de dividende în următorii ani, peste rata de distribuție de 50% prevăzută
Titlurile de stat cu scadența la 10 ani au fost cotate vineri cu o rată de referință de 8,84% pe piața secundară, în scădere față de randamentul (dobânda efectivă de tranzacționare)
companii din indicele BET care s-au listat prin Oferte Publice Inițiale (IPO-uri), la care adăugăm OMV Petrom, care s-a privatizat prin majorare de capital, randamentul mediu anualizat este