Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat în valoare de 4,8 mil. lei (circa 1 mil. euro) pentru compensarea pagubelor cauzate de pandemia de COVID-19 Aeroportului Timișoara.
Start-up-ul local Retargeting.biz, specializat în dezvoltarea de soluții automatizate de marketing digital, și-a extins operațiunile din străinătate, deschizând un birou în Grecia,
Start-up-ul spaniol Glovo, care oferă servicii de livrare rapidă pentru orice, a obținut recent o finanțare de 150 de milioane de euro (167 de milioane de dolari) în urma căreia a fost
Printre clienții Qubiz se numără compania olandeză de consultanță de business și tehnologie Davanti, Leger des Heils (Armata Salvării din Olanda), compania de servicii medicale Star-MDC
garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) în vederea obținerii creditelor punte destinate implementării proiectelor din Programul Start-up
mai tranzcaționat emitent de pe piața de capital românească, a avertizat, prin vocea lui Johan Meyer, co-manager al portofoliului FP, că profitabilitatea viitoare a companiilor de stat