Furnizorul de carburanți Artoil din Timișoara, controlat de soții Alexandra și Alex Bunceanu, estimează pentru acest an o creștere de 10% a afacerilor față de 2022, când compania a
Mai mult de jumătate dintre investitorii străini prognozează o creștere moderată a afacerilor pentru anul următor, dar sunt de părere în același timp că procesul legislativ s-a înrăutățit
Lotus Center, companie controlată majoritar de familia Mudura, a achiziționat recent complexul Oradea Plaza aflat în portofoliul dezvoltatorului Portico Investments România, devenind
21 de companii antreprenoriale românești au primit distincția Deloitte Best Managed Companies, în cadrul celei de-a doua ediții a programului Best Managed Companies România,
Richter a anunțat mai multe tranzacții importante în zonele sale strategice, în principal în ginecologie și biotehnologie, iar recent compania a încheiat o altă achiziție majoră, potrivit
Mihaela Triculescu (43 de ani), numită ieri în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), este asociată în compania Inspire General SRL din Dolj cu
Bursa de Valori București a înregistrat luni o ședință de tranzacționare apatică, cu indicele de referință BET coborând cu 0,3% pe un rulaj total de circa 70 mil. lei, după o perioadă
Toți indicii Bursei de Valori București au terminat ședința din 21 septembrie în teritoriu negativ, cu minus 2,4% pentru indicele de referință BET, minus 0,5% pe BET-FI, unde sunt prezente