Pentru că ciclul creșterii economice globale se apropie de punctul de maxim, Banca Mondială a avertizat că lumea nu trebuie să se culce pe-o ureche și că a venit vremea investițiilor
SIF Transilvania (SIF3) a cumpărat integral obligațiunile scoase la vânzare de firma Organe de Asamblare Brașov (ORAS), pe care o controlează, valoarea titlurilor fiind de 5,5 milioane
Boardul First Bank (fosta Piraeus Bank) a aprobat strategia pentru 2019, banca urmărind creșterea cotei de piață atât organic, prin lansarea de produse optimizate, cât și prin posibile
CLA Global Limited (CLA Global), una dintre cele mai importante rețele internaționale de firme independente de consultanță și audit cu sediul în Londra, intră pe piata din România prin
Agora Robotics, un start-up deeptech românesc fondat în 2020, a devenit prima companie din România inclusă în "Robotics Startup Radar", un top global al celor mai promițătoare 100 de
Datorită Social Banking Solution, clienții băncii pot realiza o serie de operațiuni în timp ce folosesc aplicații de mesagerie ale social media, respectiv trimitere de bani (
UiPath, o companie fondată în București în 2015 de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă și care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global - dezvoltarea
Fondul de investiții CEECAT Capital a făcut o nouă tranzacție pe piața din România, după ce a cumpărat pachetul majoritar în cadrul companiei Modulo Decorative Solutions din Cluj, un
Compania americană Coherent Solutions, specializată în dezvoltarea de produse software și servicii de consultanță, cu afaceri de peste 76 milioane de dolari, intră pe piața din România