informației, reprezentanții Universității au generat un program de masterat privind managementul întreprinderilor digitale, care a fost proiectat în colaborare cu Facultatea de Automatică
Din contră, dacă îți termini studiile, vei ști mai multe, deci vei fi mai valoros“, explică Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de automatică și calculatoare din cadrul Universității
În schimb, eu dacă deschid o brutărie, iar o fabrică de acest fel – automatiză și cu productivitatea muncii mai mare – trimite pâine mai ieftină în comuna în care eu am
inventat industria roboților software, dar domină acum această industrie la nivel global – giganți precum Toyota sau Walmart apelând la compania înființată în București pentru a-și automatiza
și cifre, în medie 15 de ingineri software au lucrat în același timp la platformă, asta pe lângă resursele de business intelligence, testing, design, UX/UI, project management și content
Tinerii nu țin cont de ierarhii și urmăresc să găsească acei lideri pe lângă care se pot dezvolta. în același timp, e o generație mult mai atentă la work-life balance și care consideră
Albulescu
business legal
12.10
Cristina Ițcuș
managing partner
CBS Custom Business Solutions
IMM, bysiness legal
11.10
Răzvan Rughiniș
profesor
Facultatea de Automatică