PSD au inițiat proiectul de act normativ numărul B621/2018, depus la Senat pe 15 noiembrie, prin care vor să reglementeze autorizarea, organizarea si controlul serviciilor de transport
Scăderea producției industriale de 6,6% în iunie 2019 față de iunie 2018 a fost determinată cel mai probabil de alte sectoare industriale decât producția de mijloace de transport
susținută de un mediul legislativ simplu și clar, care să includă și partea IT, susține Radu Ștefan Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, prezent în cadrul conferinței ZF Transport
Banat-Crișana, la capitolul investiții în obligațiuni, se menționează suma de 43 de milioane de lei într-un plasament la Blue Air Aviation, cea mai mare companie privată românească de transport
Metropolitan, compania deținută de primăria Sofiei și care operează sistemul de transport feroviar subteran al orașului, va cumpăra 10 trenuri Siemens noi, de 88 de milioane de leva
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator privat feroviar din România, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, a înregistrat o scădere de 20% a activității de transport

Producătorul turc de autobuze Anadolu Automobil Rom în asociere cu bucureștenii de la Telelink Services România vor livra 5 microbuze electrice companiei de transport public a municipiului
Consorțiul franco-spaniol ADP I IDOM, grupul olandez NACO și cel germano-austriac ILF au depus oferte pentru a deveni contractor pentru masterplanul legat de Solidarity Transport Hub