Antreprenorii RoMâine, înglobați în structura gigant a MedLife, sunt un catalizator pentru transformarea și consolidarea sănătății în ansamblu, dar și a sănătății economiei românești
De multe ori, echipele nici nu au o structură juridică sau un fond la data aplicației, iar structura se creează până la data semnării acordului de contribuție cu FEI.“
Fiecare intermediar
Europene, dacă nimic spectaculos nu se mai întâmplă, deficitul public va ajunge în 2017 la 3,8% din PIB, devierea de la OTM (obiectivul pe termen mediu care cere României un deficit structural
Fiind însă vorba de un grup integrat, nu este exclus ca o parte din problemele KazMunayGas, perla industriei petroliere kazahe, să înceapă să apese și pe umerii structurii din România
În cazul structurii unui împrumut în euro, plățile pentru credit în perioada 2006-2010 se ridică la circa 85.000 de lei, în timp ce în perioada 2011-2015, acestea sunt de aproape 95.000
Facem investițiile în etape, în consolidarea structurii clădirii, în reamenajare și dotarea cu echipamente și s-ar putea să depășim bugetul de 18-19 mil. euro, dar o să vedem
“După luarea deciziei de a investi în această nișă, a urmat desenarea proiectului (…) De aceea am gândit magazinul online astfel încât să fie ușor de navigat, bine structurat și rapid
Dușa a spus că programul de guvernare este structurat pe 17 capitole și are 53 de pagini, fiind un program social-liberal care prevede măsuri de creștere economică pentrul anul în curs
Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității coordonatoare și de management în România