Compania de dezvoltare imobiliară Portland Trust, condusă de omul de afaceri britanic Robert Neale, a finalizat în această lună lucrările la o hală cu o suprafață de circa 20.000
Gigantul american Oracle va închiria peste 20.000 de metri pătrați în proiectul de birouri Oregon Park din nordul Capitalei, investiție a grupului Portland Trust condus de britanicul
Holdingul imobiliar Meta Estate Trust (simbol bursier MET) a anunțat miercuri seară la Bursa de Valori București că Meta Management Team, fost administrator, a formulat o cerere de
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat joi, într-un comunicat, punerea la dispoziția contribuabililor de calculatoare în sistem self-service în 98% dintre sediile
Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust și fondul american de investiții Ares Management LP au demarat cea de-a treia etapă a proiectului Oregon Park din zona Barbu Văcărescu Pipera,
Nume: Welltory: AI health app for self care and focus Platformă soft: Google Android, Apple iOS Preț: gratuit Dezvoltator: Welltory Funcționalitate: aplicația le oferă utilizatorilor
Compania de dezvoltare imobiliară Portland Trust, cunoscută în București în primul rând pentru realizarea proiectelor de birouri Opera Center, Bucharest Business Park și Floreasca Business
Andrei Duică a preluat conducerea mărcii Opel în cadrul Trust Motors după ce la finalul anului trecut Cristian Milea, fostul director de țară al Opel pentru România a preluat funcția
Ieba Trust s-a clasat în ultima lună de toamnă pe locul al treilea în topul caselor de brokeraj de la București, fiind astfel cea mai bună clasare a sa din octombrie 2017 încoace,