Imaginea colosului bancar britanic HSBC și încrederea în sistemul bancar au primit săptămâna trecută o lovitură dură după publicarea unor documente care arată că între 2005 și 2007
Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost președinte ANRE în perioada 2007-2008, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, alături de patru reprezentanți ai unor firme, pe care
Numărul de locuințe livrate anual în fiecare județ al țării și creșterile spectaculoase din unele județe, precum Brașov (plus 139% în 2020 față de 2010), Sibiu (plus 101%) sau Timiș
În perioada 2002-2010, VMB Partners, consultant în vederea atragerii de fonduri pentru autorități publice locale, deținea 83% din piața de consultanță a emitenților, după care a suferit
Într-un interviu acordat în 2019 lui Lionel Barber, redactor-șef al Financial Times în perioada 2005-2020, Emma Walmsley, CEO-ul gigantului farma GlaxoSmithKline, a vorbit despre leadership
Peste 130.000 de angajați din România au avut venituri echivalente a peste 2.000 de euro net în luna decembrie a anului 2021, în creștere cu 25% față de anul 2020 și cu 43% față de