10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleTraderul de cereale RDF Arad, condus de Florin Deznan, a investit 5,7 mil. euro în creșterea capacității de depozitare și în noi utilaje agricole
RDF, unul dintre principalii producători și traderi de cereale din Banat, cu afaceri de peste 100 mil. lei în 2020 (peste 20 mil. euro) și circa 2.000 de hectare cultivate, a investit
Grecii au transformat uleiul de măsline într-un brand de țară și fac 200 mil. euro/an din sticlele pe care le trimit în 80 de țări, din Statele Unite până în Japonia
Grecia, o țară cu 11 milioane de locuitori, arată din prima rănile pe care criza din 2007/2008 le-a lăsat adânc în economie – clădiri în construcție neterminate, pensiuni turistice
Adrian Vasilescu, BNR: Când investițiile scad, performanța pierde teren
Anii 2007-2008, când cotele acumulării s-au ridicat în jur de 33 la sută, sunt acum trecut. Sunt istorie. Acei ani se bazau, cu deosebire, pe creșterea investițiilor străine.
Două branduri românești se luptă cu RedBull și Burn pentru supremație pe piața băuturilor energizante
Segmentul energizantelor, care în perioada 2005-2010 și-a dublat valoarea și care începând cu 2011 a dat semne de slăbiciune, ar putea reveni anul acesta pe creștere după mai mulți
Admiterea la liceu, o reformă cu multe necunoscute. Marile semne de întrebare ale noii modalități de admitere la liceu. Singura certitudine este că e asediată o structură care rezistă de 25 ani
Din anul școlar 2001 - 2002, când repartizarea computerizată a înlocuit examenele organizate separat de fiecare liceu, regula a fost simplă: elevii susțin un examen național, completează
Cristina Șindile, director general al BT Mic: Antreprenorii continuă să se adapteze noilor condiții de business, iar noi suntem pregătiți să-i susținem
Așa a arătat relația BT Mic cu întreprinzătorii micilor afaceri din România în 2020, un an cu o evoluție complet aparte pe fondul pandemiei.
Asigurătorul Allianz-Țiriac a înregistrat subscrieri de 1,32 mld. lei în 2020, în scădere cu 3,7%. Profitul operațional al societății a crescut la finalul anului 2020 cu 15% față de anul 2019, ajungând la 154 mil. lei
cu anul 2019 și cu 4% mai puțin față de anul 2008, potrivit calculelor ZF realizate pe datele companiei.
Geografia de business a României. Harta rezidențială a României: cum a evoluat construcția de locuințe în fiecare județ în ultimul deceniu și ce spune asta despre dezvoltarea economică a țării
Numărul de locuințe livrate anual în fiecare județ al țării și creșterile spectaculoase din unele județe, precum Brașov (plus 139% în 2020 față de 2010), Sibiu (plus 101%) sau Timiș