Compania de dezvoltare imobiliară Caba Group din Turcia a demarat o investiție de 50 mil. euro în proiectul rezidențial 102 The Address situat în zona Barbu Văcărescu, una dintre c...
Noile aeroporturi dar mai ales noile autostrăzi vor crește competitivitatea economică a unor orașe care până acum fie au fost ocolite de investitori, fie nu și-au atins potențialul...
antreprenorul Gheorghe Iaciu, a semnat două contracte de credit ipotecar cu CEC Bank în valoare totală de 13,4 milioane euro, fondurile urmând să fie folosite pentru finanțarea construcției
este primul parc fotovoltaic al Econergy care urmează să fie conectat în România și face parte dintr-un portofoliu de 2,3 GW capacitate în dezvoltare, dintre care 410MW sunt în construcție
Transelectrica (simbol bursier TEL), monopol natural pe piața românească de energie electrică, a obținut 22,9 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii energetice de tran...
Spedition UMB, cel mai mare constructor din România după cifra de afaceri, și-a anunțat intenția de a rezilia contractele de infrastructură pe care le are în derulare în condițiile
finanțează, construiește și operează parcuri eoliene și solare, precum și instalații de hidrogen și capacități de stocare la nivel global, spune că ia în calcul piața locală pentru construcția
Producătorul de țevi industriale Silcotub din Zalău, parte a grupului internațional Tenaris, controlat de familia italiană Roca, a demarat construcția unui proiect de producție a
zi a adunării generale a acționarilor din 12 (15) iunie 2020 cu trei puncte referitoare la încetarea relațiilor cu General Nuclear Power (CGN), partenerul chinez în proiectul construirii