România, cea mai mare inflație din UE în martie
Datele publicate miercuri de Eurostat arată că România a avut în martie cea mai mare inflație din UE măsurată ca indice armonizat al prețurilor de consum (IAPC), de 4%.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Datele publicate miercuri de Eurostat arată că România a avut în martie cea mai mare inflație din UE măsurată ca indice armonizat al prețurilor de consum (IAPC), de 4%.
Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) solicită, în numele celor peste 430 de companii membre, menținerea actualului model de funcționare a sistemului de pensii administrate
În România există business bancabil, iar cu ajutor instituțional, prin viitoarea Bancă de Dezvoltare sau prin fondurile de garantare existente se poate pune la dispoziție un mecanism
Leumi România va fi preluată de grupul britanic de investiții Argo.
„Această modificare a fost efectuată ca urmare a achiziției Pioneer Investments de către grupul Amundi, ca parte a strategiei noastre de a dezvolta brandul Amundi în Romania”, a declarat
Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Materialul a apărut în ediția din 27 octombrie 2020 a Ziarului Financiar.
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Materialul a apărut în ediția din 21 iulie 2020 a Ziarului F...
Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apărut în ediția din 28 iulie 2020 a Ziarului Financiar.
Sistemul bancar din România a rămas în anul 2019 la un număr de 34 de bănci, dintre care jumătate au o cotă de piață de sub 1%.
În perioada 2012-2018 cifra de afaceri a Samsung România s-a dublat.