La jumătatea anului 2013 statul român, la presiunea venită din partea industriei, mai ales a Alro și ArcelorMittal Galați, cei mai mari consumatori de energie locali, a modificat
Ameropa, Rompetrol Rafinare (RRC), care a derulat deja o ofertă de preluare obligatorie adresată către acționarii minoritari, producătorul de pâine Titan, combinatul siderurgic ArcelorMittal
După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat ArcelorMittal, numele a fost schimbat din Sidex în ArcelorMittal Galați.
Marii consumatori de energie, precum ArcelorMittal sau Alro, au amenințat de mai multe ori cu închiderea fabricilor și disponibilizarea angajaților, acuzând facturile prea mari la electricitate
Cel mai puțin tranzacționate acțiuni au fost cele ale Metax București (METV), cu trei tranzacții în valoare totală de 816 lei, în timp ce titlurile societății Arcelormittal Hunedoara
La Paris, indicele CAC 40 a scăzut cu 0,35%, iar capitalizarea bursieră a companiei ArcelorMittal a scăzut cu 1,19%, cea mai puternică depreciere de ieri de pe malurile Senei.
topul primilor 20 de exportatori, se numără printre cei mai mari angajatori de forță de muncă de pe piața locală, alături de companii precum Dacia, Continental, Delphi, Leoni, ArcelorMittal
controlează 85% din compania de proiect înființată pentru această investiție în valoare de 4 miliarde de euro, alături de statul român fiind implicați italienii de la Enel și ArcelorMittal