Euler Hermes, companie specializată în asigurări de credit comercial, parte a grupului Allianz, a înregistrat o creștere a interesului firmelor pentru încheierea unor polițe de asigurare
Băbăneață vine în contextul în care la finalul anului trecut nemții au anunțat o „reașezare ordonată“ a operațiunilor din România ♦ În locul ei, nemții l-au numit la conducerea Gothaer
, arată datele The International Trade Administration, departamentul de comerț al SUA, care are ca sursă Trade Data Monitor și Institutul Național de Stati…
catastrofă naturală ar putea calcula necesarul de capitaluri proprii în funcție de estimările cu privire la volumul de prime pe aceste categorii de riscuri și de programul de reasigurare
catastrofă naturală ar putea calcula necesarul de capitaluri proprii în funcție de estimările cu privire la volumul de prime pe aceste categorii de riscuri și de programul de reasigurare
Companiile de asigurări au transferat în reasigurare prime în valoare de 2,3 miliarde de lei (500 mil. euro) anul trecut, respectiv 29% din subscrieri, arată datele Autorității de Supraveghere
Acțiunile asigurătorului Generali România Asigurare Reasigurare, fosta Ardaf, vor fi retrase joi de la tranzacționare pe piața Rasdaq a Bursei de Valori București, după ce CNVM a aprobat
Potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig SA –
Companiile locale de asigurări aveau la sfârșitul lunii septembrie a acestui an 3,9 milioane de contracte de asigurare a locuinței în vigoare, ceea ce înseamnă că 1,1 milioane de români